Propiedad intelectual Formación en PI Divulgación de la PI La PI para... La PI y… La PI en… Información sobre patentes y tecnología Información sobre marcas Información sobre diseños industriales Información sobre las indicaciones geográficas Información sobre las variedades vegetales (UPOV) Leyes, tratados y sentencias de PI Recursos de PI Informes sobre PI Protección por patente Protección de las marcas Protección de diseños industriales Protección de las indicaciones geográficas Protección de las variedades vegetales (UPOV) Solución de controversias en materia de PI Soluciones operativas para las oficinas de PI Pagar por servicios de PI Negociación y toma de decisiones Cooperación para el desarrollo Apoyo a la innovación Colaboraciones público-privadas La Organización Trabajar con la OMPI Rendición de cuentas Patentes Marcas Diseños industriales Indicaciones geográficas Derecho de autor Secretos comerciales Academia de la OMPI Talleres y seminarios Día Mundial de la PI Revista de la OMPI Sensibilización Casos prácticos y casos de éxito Novedades sobre la PI Premios de la OMPI Empresas Universidades Pueblos indígenas Judicatura Recursos genéticos, conocimientos tradicionales y expresiones culturales tradicionales Economía Igualdad de género Salud mundial Cambio climático Política de competencia Objetivos de Desarrollo Sostenible Observancia de los derechos Tecnologías de vanguardia Aplicaciones móviles Deportes Turismo PATENTSCOPE Análisis de patentes Clasificación Internacional de Patentes ARDI - Investigación para la innovación ASPI - Información especializada sobre patentes Base Mundial de Datos sobre Marcas Madrid Monitor Base de datos Artículo 6ter Express Clasificación de Niza Clasificación de Viena Base Mundial de Datos sobre Dibujos y Modelos Boletín de Dibujos y Modelos Internacionales Base de datos Hague Express Clasificación de Locarno Base de datos Lisbon Express Base Mundial de Datos sobre Marcas para indicaciones geográficas Base de datos de variedades vegetales PLUTO Base de datos GENIE Tratados administrados por la OMPI WIPO Lex: leyes, tratados y sentencias de PI Normas técnicas de la OMPI Estadísticas de PI WIPO Pearl (terminología) Publicaciones de la OMPI Perfiles nacionales sobre PI Centro de Conocimiento de la OMPI Informes de la OMPI sobre tendencias tecnológicas Índice Mundial de Innovación Informe mundial sobre la propiedad intelectual PCT - El sistema internacional de patentes ePCT Budapest - El Sistema internacional de depósito de microorganismos Madrid - El sistema internacional de marcas eMadrid Artículo 6ter (escudos de armas, banderas, emblemas de Estado) La Haya - Sistema internacional de diseños eHague Lisboa - Sistema internacional de indicaciones geográficas eLisbon UPOV PRISMA Mediación Arbitraje Determinación de expertos Disputas sobre nombres de dominio Acceso centralizado a la búsqueda y el examen (CASE) Servicio de acceso digital (DAS) WIPO Pay Cuenta corriente en la OMPI Asambleas de la OMPI Comités permanentes Calendario de reuniones Documentos oficiales de la OMPI Agenda para el Desarrollo Asistencia técnica Instituciones de formación en PI Apoyo para COVID-19 Estrategias nacionales de PI Asesoramiento sobre políticas y legislación Centro de cooperación Centros de apoyo a la tecnología y la innovación (CATI) Transferencia de tecnología Programa de Asistencia a los Inventores (PAI) WIPO GREEN PAT-INFORMED de la OMPI Consorcio de Libros Accesibles Consorcio de la OMPI para los Creadores WIPO ALERT Estados miembros Observadores Director general Actividades por unidad Oficinas en el exterior Ofertas de empleo Adquisiciones Resultados y presupuesto Información financiera Supervisión

WIPO Arbitration and Mediation Center

Decizia Juriului Administrativ

Elmec România S.R.L. v. Vasile Daniel Constantin

Număr de caz DRO2014-0002

1. Părţile

Reclamantul este Elmec România S.R.L. din Bucureşti, România reprezentat de către Rareş Dan & Asociaţii din Bucureşti, România.

Pârâtul este Vasile Daniel Constantin din Bucureşti, România.

2. Numele de domeniu şi Registratorul

Numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro> este înregistrat la Claus Web S.R.L. (“Registratorul”).

3. Procedura

Plângerea a fost depusă la Centrul de Arbitraj şi Mediere al OMPI (“Centrul”) la data de 23 ianuarie 2014. La data la care plângerea a primit număr de caz, Centrul a trimis către Registrator o cerere prin e-mail prin care îi solicită acestuia o verificare cu privire la numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro>. La data de 24 ianuarie 2014, Registratorul a transmis Centrului prin e-mail răspunsul la cererea de verificare confirmând faptul că Pârâtul este înregistrat ca deţinător al numelui de domeniu în litigiu şi furnizând datele de contact ale acestuia.

Centrul a verificat ca plângerea să îndeplinească cerinţele de formă ale Politicii de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Politica” sau “UDRP”), ale Regulilor pentru Politica de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Regulile”) şi ale Regulilor Suplimentare OMPI pentru Politica de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Regulile Suplimentare”).

În conformitate cu Regulile, paragrafele 2(a) şi 4(a), Centrul a comunicat în mod formal Pârâtului Plângerea şi procedurile au început la data de 7 februarie 2014. Conform Regulilor, paragraful 5(a), data limită pentru depunerea întâmpinării a fost 27 februarie 2014. Pârâtul nu a formulat Răspuns. Drept urmare, Centrul a notificat Pârâtul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile la data de 28 februarie 2014.

Centrul a numit-o pe Marilena Comănescu unic Membru al Completului Administrativ în acest caz la data de 10 martie 2014. Completul Administrativ a fost legal constituit. Completul Administrativ a depus Declaraţia de Acceptare şi Declaraţia de Imparţialitate şi Independenţă, aşa cum este cerut de către Centru pentru a asigura respectarea Regulilor, paragraful 7.

Limba prezentei proceduri este cea română.

4. Situaţia de fapt

Reclamantul operează sub marca COLLECTIVE o reţea de magazine prin care distribuie haine, accesorii şi încălţăminte provenind de la diferiţi titulari de mărci, inclusiv de la UGG AUSTRALIA.

Reclamantul deţine înregistrări de marcă pentru denumirea COLLECTIVE precum marca naţională nr. 116612 înregistrată în România în 2011 şi marca comunitară nr. 010520328 protejată din 2011, ambele revendicând servicii în clasa 35.

Numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat la data de 6 octombrie 2013 iar la data depunerii Plângerii era utilizat în legatură cu un website care conţinea marca Reclamantului, imagini din magazinele acestuia şi oferea spre vânzare bunuri similare cu cele oferite de către Reclamant prin intermediul magazinelor sale COLLECTIVE.

5. Susţinerile Părţilor

A. Reclamantul

Reclamantul susţine că numele de domeniu în litigiu este similar şi duce la confuzie cu marca sa COLLECTIVE, Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu şi că Pârâtul a înregistrat şi foloseşte numele de domeniu în litigiu cu rea credinţă.

B. Pârâtul

Părâtul nu a răspuns la susţinerile Reclamantului.

6. Discuţii şi Constatări

Având în vedere lipsa oricărui răspuns al Pârâtului cu privire la Plângere, discuţiile şi constătarile vor fi făcute în baza susţinerilor Reclamantului şi a oricărei poziţii rezonabile care îi poate fi atribuită Pârâtului. În temeiul paragrafului 4(a) din Politică, un reclamant poate obţine decizie favorabilă într-o procedură administrativă în temeiul Politicii dacă dovedeşte întrunirea următoarelor circumstanţe:

(i) numele de domeniu în litigiu este identic sau similar şi duce la confuzie cu o marcă de fabrică sau de comerţ cu privire la care Reclamantul are drepturi;

(ii) Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu; şi

(iii) numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat şi este utilizat cu rea credinţă.

A. Chestiune procedurală prealabilă: Transferul unui nume de domeniu în litigiu care conţine marca unui terţ

Reclamantul admite faptul că numele de domeniu în litigiu conţine, alături de marca sa, o marcă notorie deţinută de către un terţ, UGG AUSTRALIA. Acest fapt ridică o chestiune procedurală importantă, anume dacă, în eventualitatea în care Plângerea este admisă, există vreun impediment de a dispune remediul solicitat de către Reclamant - anume acela de a transfera numele de domeniu în litigiu Reclamantului.

Majoritatea Completelor UDRP anterioare care s-au lovit de această chestiune au decis în sensul acordării remediului solicitat, anume transferul. A se vedea WhatsApp Inc. v. Private Whois whatsappandroid.com, Private Whois whatsappipad.com and Private Whois whatsappiphone.com, Cazul OMPI nr. D2012-0674 şi comentariile făcute în acest caz.

Conform afirmaţiilor sale, Reclamantul este unul dintre distribuitorii autorizaţi în România ai bunurilor sub marca UGG AUSTRALIA.

În acelaşi timp, precum s-a afirmat şi în cazul WhatsApp Inc. v. Private Whois whatsappandroid.com, Private Whois whatsappipad.com and Private Whois whatsappiphone.com, supra, “Nici Politica şi nici Regulile nu conţin dispoziţii care împiedică acordarea remediului transferului în această situaţie. Mai mult decât atât, nici Politica şi nici Regulile nu conţin dispoziţii care să împiedice terţul să iniţieze în temeiul Politicii, sau a oricărei prevederi legale aplicabile, o acţiune împotriva reclamantului în favoarea căruia s-a emis o decizie de transfer, în eventualitatea în care terţul consideră că deţinerea numelui de domeniu de către reclamant este făcută cu încălcarea prevederilor Politicii.”

Având în vedere toate acestea, prezentul Complet nu vede vreun motiv să nu emită decizia de transfer a numelui de domeniu în litigiu în favoarea Reclamantului, în măsura în care prezentul caz întruneşte toate cele trei criterii ale Politicii.

B. Identică sau suficient de similara astfel încât să producă confuzie

Reclamantul deţine mărci înregistrate COLLECTIVE.

Numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro> reproduce marca Reclamantului împreună cu o parte din marca unui terţ, UGG Australia.

Dupa părerea Completului, includerea mărcii unui terţ în numele de domeniu în litigiu, care de asemenea încorporează si marca Reclamantului în întregime, nu conferă suficientă diferenţiere numelui de domeniu în litigiu astfel încât să poată fi considerat ca fiind diferit de marca Reclamantului. A se vedea cazul F. Hoffmann-La Roche AG v. MEDISOURCE LTD, Cazul OMPI nr. D2009-0990; şi Hoffmann-La Roche Inc. v. #1 Viagra Propecia Xenical & More Online Pharmacy, Cazul OMPI nr. D2003-0793.

Astfel, şi prezentul Complet apreciază că această variaţiune nu conferă o imagine de ansamblu diferită a numelui de domeniu în litigiu raportat la marca Reclamantului.

Având în vedere toate acestea, Completul apreciază că numele de domeniu în litigiu este similar şi duce la confuzie cu marca Reclamantului, iar astfel sunt întrunite cerinţele paragrafului 4(a)(i) din Politică.

C. Drepturi şi interese legitime

Reclamantul susţine că nu a acordat Pârâtului nicio licenţă sau alt drept de a îi folosi marca, că Pârâtul nu este cunoscut după numele de domeniu în litigiu şi că acesta nu a utilizat numele de domeniu în litigiu pentru a face oferte de produse şi servicii cu bună credinţă. În conformitate şi cu deciziile UDRP anterioare, Completul este de acord cu faptul că Reclamantul a demonstrat prima facie că Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime în legătură cu numele de domeniu în litigiu şi astfel sarcina probei revine Pârâtului.

Pârâtul a ales să nu conteste susţinerile Reclamantului, nu este vreo dovadă în faţa Completului care să probeze contrariul iar pe cale de consecinţă, Completul consideră aceste susţineri ca fiind adevărate.

Astfel, Completul apreciază că Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro>, iar astfel sunt întrunite cerinţele paragrafului 4(a)(ii) din Politică.

D. Înregistrat şi utilizat cu rea-credinţă

Numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat în anul 2013 şi încorporează marca Reclamantului înregistrată în anul 2011 împreună cu termenul “ugg”, Reclamantul operând o reţea de magazine COLLECTIVE prin care comercializează produse sub mărci celebre, precum UGG AUSTRALIA.

În continuare, numele de domeniu în litigiu duce la un website unde sunt comercializate produse similare celor distribuite de către Reclamant şi care postează fără autorizaţie reproduceri ale mărcii Reclamantului COLLECTIVE şi imagini din magazinele acestuia. Mai mult, conform informaţiilor transmise de Reclamant, la momentul depunerii Plângerii, acest website conţinea informaţii false privind deţinătorul său, o entitate pretins denumită “CollectiveUGG”, entitate care nu există pe teritoriul României. Când Completul a vizitat pagina web corespunzătoare numelui de domeniu în litigiu, la secţiunea “Despre noi” se menţiona o entitate denumită “UGG Australia Outlet” dar, din restul circumstanţelor cauzei, precum date de contact false, afişarea pe website de imagini neautorizate cu marca şi magazinele Reclamantului, cât şi a informaţiilor de pe siteului oficial al UGG Australia, “www.uggaustralia.eu”, Completul se îndoieşte cu privire la existenţa reală a acestei entităţi.

Din utilizarea numelui de domeniu în ligitiu aşa cum am descris mai sus, Completul concluzionează că Pârâtul a încercat cu intenţie să atragă utilizatorii de Internet pe websiteul corespunzător numelui de domeniu în litigiu pentru câştig comercial.

Aşa cum am mai menţionat, Pârâtul nu a răspuns la Plângere, şi nici nu a furnizat date de contact corecte Registratorului. Având în vedere circumstanţele cazului, această atitudine poate fi considerată o dovadă suplimentară de rea credinţă la înregistrarea şi utilizarea numelui de domeniu în litigiu.

Astfel, Completul apreciază că Pârâtul a înregistrat şi utilizează numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro> cu rea credinţă şi deci cerinţele paragrafului 4(a)(iii) din Politică sunt întrunite.

7. Decizie

Pentru toate motivele enumerate, în conformitate cu paragraful 4(i) din Politică şi paragraful 15 din Reguli, Completul Administrativ decide ca numele de domeniu în litigiu <uggcollective.ro> să fie transferat Reclamantului.

Acest transfer este dispus fără a se aduce atingere vreunui drept revendicat de către orice terţă parte cu privire la numele de domeniu <uggcollective.ro>.

Marilena Comănescu
Unic Membru
Data: 21 martie 2014