À propos de la propriété intellectuelle Formation en propriété intellectuelle Sensibilisation à la propriété intellectuelle La propriété intellectuelle pour… Propriété intellectuelle et… Propriété intellectuelle et… Information relative aux brevets et à la technologie Information en matière de marques Information en matière de dessins et modèles industriels Information en matière d’indications géographiques Information en matière de protection des obtentions végétales (UPOV) Lois, traités et jugements dans le domaine de la propriété intellectuelle Ressources relatives à la propriété intellectuelle Rapports sur la propriété intellectuelle Protection des brevets Protection des marques Protection des dessins et modèles industriels Protection des indications géographiques Protection des obtentions végétales (UPOV) Règlement extrajudiciaire des litiges Solutions opérationnelles à l’intention des offices de propriété intellectuelle Paiement de services de propriété intellectuelle Décisions et négociations Coopération en matière de développement Appui à l’innovation Partenariats public-privé L’Organisation Travailler avec nous Responsabilité Brevets Marques Dessins et modèles industriels Indications géographiques Droit d’auteur Secrets d’affaires Académie de l’OMPI Ateliers et séminaires Journée mondiale de la propriété intellectuelle Magazine de l’OMPI Sensibilisation Études de cas et exemples de réussite Actualités dans le domaine de la propriété intellectuelle Prix de l’OMPI Entreprises Universités Peuples autochtones Instances judiciaires Ressources génétiques, savoirs traditionnels et expressions culturelles traditionnelles Économie Égalité des genres Santé mondiale Changement climatique Politique en matière de concurrence Objectifs de développement durable Application Technologies de pointe Applications mobiles Sport Tourisme PATENTSCOPE Analyse de brevets Classification internationale des brevets Programme ARDI – Recherche pour l’innovation Programme ASPI – Information spécialisée en matière de brevets Base de données mondiale sur les marques Madrid Monitor Base de données Article 6ter Express Classification de Nice Classification de Vienne Base de données mondiale sur les dessins et modèles Bulletin des dessins et modèles internationaux Base de données Hague Express Classification de Locarno Base de données Lisbon Express Base de données mondiale sur les marques relative aux indications géographiques Base de données PLUTO sur les variétés végétales Base de données GENIE Traités administrés par l’OMPI WIPO Lex – lois, traités et jugements en matière de propriété intellectuelle Normes de l’OMPI Statistiques de propriété intellectuelle WIPO Pearl (Terminologie) Publications de l’OMPI Profils nationaux Centre de connaissances de l’OMPI Série de rapports de l’OMPI consacrés aux tendances technologiques Indice mondial de l’innovation Rapport sur la propriété intellectuelle dans le monde PCT – Le système international des brevets ePCT Budapest – Le système international de dépôt des micro-organismes Madrid – Le système international des marques eMadrid Article 6ter (armoiries, drapeaux, emblèmes nationaux) La Haye – Le système international des dessins et modèles industriels eHague Lisbonne – Le système d’enregistrement international des indications géographiques eLisbon UPOV PRISMA Médiation Arbitrage Procédure d’expertise Litiges relatifs aux noms de domaine Accès centralisé aux résultats de la recherche et de l’examen (WIPO CASE) Service d’accès numérique aux documents de priorité (DAS) WIPO Pay Compte courant auprès de l’OMPI Assemblées de l’OMPI Comités permanents Calendrier des réunions Documents officiels de l’OMPI Plan d’action de l’OMPI pour le développement Assistance technique Institutions de formation en matière de propriété intellectuelle Mesures d’appui concernant la COVID-19 Stratégies nationales de propriété intellectuelle Assistance en matière d’élaboration des politiques et de formulation de la législation Pôle de coopération Centres d’appui à la technologie et à l’innovation (CATI) Transfert de technologie Programme d’aide aux inventeurs WIPO GREEN Initiative PAT-INFORMED de l’OMPI Consortium pour des livres accessibles L’OMPI pour les créateurs WIPO ALERT États membres Observateurs Directeur général Activités par unité administrative Bureaux extérieurs Avis de vacance d’emploi Achats Résultats et budget Rapports financiers Audit et supervision

WIPO Arbitration and Mediation Center

Decizia COMPLETULUI Administrativ

OPEL Special Vehicles GmbH v. Globe Hosting Inc.

Numărul de caz DRO2014-0003

1. Părţile

Reclamantul este S OPEL Special Vehicles GmbH din Rüsselsheim, Germania reprezentat de către Cabinet Ratza & Ratza, Romania.

Pârâtul este Globe Hosting Inc. din Wilmington, Delaware, United States of America, representat de Bogdan Hasnes, Romania.

2. Nume de domeniu şi Registrul

Numele de domeniu în litigiu este <myopel.ro> înregistrat la ROTLD (the “Registry”).

3. Procedura

Plângerea a fost depusă la Centrul de Arbitraj şi Mediere al OMPI (“Centrul”) la data de 22 aprilie 2014. La data la care plângerea a primit număr de caz, 22 aprilie 2014, Centrul a trimis prin e-mail către Registru o cerere prin care acestuia îi este solicitată o verificare cu privire la numele de domeniu în litigiu. La data de 23 aprilie 2014 Registrul a transmis Centrului prin e-mail răspunsul la cererea de verificare confirmând faptul că Pârâtul este înregistrat ca titular al numelui de domeniu în litigiu şi furnizând datele de contact ale acestuia.

Centrul a verificat ca plângerea să îndeplinească cerinţele de formă ale Politicii de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Politica”), ale Regulilor pentru Politica de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Regulile”), şi ale Regulilor Suplimentare OMPI pentru Politica de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la nume de domenii (“Regulile Suplimentare”).

În conformitate cu Regulile, paragrafele 2(a) şi 4(a), Centrul a comunicat în mod formal Pârâtului plângerea şi procedurile au fost începute la data de 8 mai 2014.

Conform Regulilor, paragraful 5(a), data limită pentru depunerea răspunsului a fost 28 mai 2014. Pârâtul nu a formulat Răspuns. Un Răspuns a fost formulat pe 21 mai 2014.

Centrul a numit pe Beatrice Onica Jarka unic Membru al Completului Administrativ în acest caz la data de 10 iunie 2014. Completul Administrativ a fost legal constituit. Completul Administrativ a depus Declaraţia de acceptare şi Declaraţia de Imparţialitate şi Independență, după cum este cerut de către Centru pentru a asigura respectarea Regulilor, paragraful 7.

Limba procedurii

În ceea ce priveşte chestiunea limbii aplicabile litigiului, paragraful 11(a) din Reguli prevede că:

“În afară de cazul în care se convine altfel de către Părţi, sau se specifică altfel în Contractul de Înregistrare, limba procedurii administrative va fi limba Contractului de Înregistrare, sub rezerva autorităţii Completului Administrativ să determine altfel, având în vedere circumstanţele procedurii administrative”.

Registrul unde este înregistrat numele de domeniu în litigiu a informat Centrul că limba contractului de înregistrare relevant este limba română.

Plângerea a fost depusă în limba română iar Reclamantul a solicitat ca limba procedurii să fie limba română. Răspunsul a fost formulat de asemenea în limba română.

Față de cele arătate, Completul Administrativ decide că limba procedurilorva fi limba română.

4. Situaţia de fapt

Reclamantul în prezenta procedură este OPEL Special Vehicles GmbH (în continuare “OPEL”) care este un foarte cunoscut producător de autovehicule cu experiență în domeniu de peste 100 de ani.

OPEL este de asemenea titularul a numeroase mărci comunitare și internaționale, valabile inclusiv pe teritoriul României, ce protejează elementul verbal OPEL în legătură cu produsele și serviciile din Clasele 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 11, 12, 14, 16, 17, 18, 20, 21, 22, 24, 25, 27, 28, 34 și 37 conform Clasificării de la Nisa precum mărcile comunitare nr. 002323954/2001, 00990077/2000 sau mărcile internaționale 264997/1963, 566820/1990 si pentru Romania.

Pârâtul a înregistrat numele de domeniu în litigiu în 2009 și, conform actelor depuse în anexă la Răspunsul formulat de Pârât, a încredințat spre utilizare numele de domeniu în litigiu lui Bogdan Hasnes.

5. Susţinerile Părţilor

A. Reclamantul

Prin Plângere, Reclamantul susține că:

- numele de domeniu în litigiu este în conflict cu mărcile înregistrate de Reclamant, întrucât numele de domeniu în litigiu <myopel.ro> include elementul verbal al mărcilor OPEL menţionate mai sus precedat de cuvântul în limba engleză “my” ce poate fi ușurință identificat de publicul consumator din România cu mărcile Reclamantului.

- Pagina de internet la care este asociat numele de domeniu în litigiu nu a făcut niciodată obiectul unei folosiri efective și cu bună credință pentru oferirea de bunuri și/sau servicii, iar Informația prezentă in momentul de fata pe site+ul în cauză este in mod evident oferită cu unicul scop de dovedi o presupusa justificare pentru înregistrarea numelui de domeniu.

- Paratul GLOBE HOSTING Inc nu deține niciun drept și nici un interes legitim în numele de domeniu în litigiu.

- Numele de domeniu a fost înregistrat si este utilizat cu rea credința, întrucât dată fiind popularitatea mărcilor OPEL este, astfel, evident faptul că, Pârâtul a încercat să beneficieze în mod nejustificat de pe urma succesului înregistrat de către produsele comercializate sub aceste mărci și să obțină un profit necuvenit de pe urma înregistrării numelui de domeniu <myopel.ro>

- Mai mult, contactat fiind de reprezentanții Reclamantului și solicitat să procedeze la transferul numelui de domeniu <myopel.ro> către titularul de drept, Pârâtul nu au furnizat niciun răspuns.

- Chiar dacă Pârâtul ar fi făcut rezervarea cu bună credință, nu ar fi “păstrat” mai bine de 5 ani acest nume de domeniu fără să fi asigurat buna funcționalitate a acestui web site.

- Reclamantul este împiedicat să folosească denumirea <myopel.ro> datorită înregistrării de către Pârât a numelui de domeniu în litigiu, fiind obligat ca pentru o platforma online prin care posesorii de autovehicule OPEL li se oferă o gama de servicii in legătura cu întreținerea acestora să folosească “ www.myopel.com.ro”

B. Pârâtul

Paratul a formulat Răspuns în termenul prevăzut în Reguli.

Prin acest Răspuns, Pârâtul prin Bogdan Hasnes în calitate de mandatar şi utilizator a afirmat că:

- înregistrarea numelui de domeniu în litigiu face parte dintr-un proiect în dezvoltare mai larg al utilizatorului numelui de domeniu Bogdan Hasnes si al altor utilizatori persoane fizice sau juridice, de tipul „mymarca – auto.ro” precum “myAudi.ro”, în scopul de a servi dreptului la informare si utilizare publicului larg si in special fanilor si posesorilor de autoturisme marca OPEL.

- Numele de domeniu nu este identic sau similar cu marca de servicii a Reclamantului întrucât deși înseamnă OPEL-ul meu nu semnifică decât apartenenţa la grupul fanilor mărcii OPEL.

- Înregistrarea numelui de domeniu în litigiu, încă din 2009, de către Bogdan Hasnes, va fi folosită pentru postarea automata a unor anunțuri de vânzare și știri referitoare la mașini sau produsele OPEL preluate de pe platforme de tipul WEBA destinate comercianților autorizați sau independenți care acționează pe piața din România ceea ce justifică drepturi și interese legitime în legătură cu numele de domeniu în litigiu.

- Înregistrarea numelui de domeniu în litigiu s-a făcut cu bună credință fără a cunoaște că Reclamantul a avut un proiect similar și fără intenția de a obține un câștig comercial din revinderea acestui nume de domeniu.

C. Reclamantul a formulat susțineri suplimentare cu privire la Răspunsul Pârâtului prin care afirmă:

- Formatul “mymarcaînregistrata” este în general folosit de mulți furnizori de servicii dar şi de mulți producători de autovehicule. Față de aceasta practică, numele de domeniu în litigiu va fi perceput de către consumatori ca o pagină oficială a Reclamantului sau autorizată de către Reclamant.

- Nu există șanse ca pagina de internet asociată numelui de domeniu în litigiu să devină funcțională curând având în vedere că au trecut deja 5 ani de la înregistrarea ei.

- Simpla ocupare a numelui de domeniu în litigiu de către Pârât dovedește intenția acestuia de a fi asociat cu mărcile Reclamantului și interferează cu platformele deja existente ale acestuia.

6. Discuţii şi Constatări

Paragraful 15(a) din Reguli sfătuiește Completul să “decidă o plângere pe baza declarațiilor și a documentelor depuse și în conformitate cu Politica, aceste reguli și orice alte reguli și principii de drept pe care Ie consideră aplicabile”

În conformitate cu paragraful 4(a) din Politică, pentru a obține transferul sau anularea numelui de domeniu în litigiu, Reclamantul trebuie să dovedească întrunirea cumulativă a celor trei circumstanțe enumerate mai jos:

(i) numele de domeniu în litigiu este identic sau similar și duce la confuzie cu o marcă cu privire la care Reclamantul are drepturi;

(ii) Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu; și

(iii) numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat și este folosit de către Pârât cu rea-credință.

A. Identică sau suficient de similară astfel încât să producă confuzie

Potrivit paragrafului 4 (a) (i) al Politicii Completul Administrativ trebuie să stabilească faptul că:

(i) Reclamantul are drepturi cu privire la o marcă; şi

(ii) că numele de domeniu în litigiu este identic sau similar încât să producă confuzie cu acea marcă.

(i) Drepturile Reclamantului asupra mărcilor OPEL

În cazul de faţă, Reclamantul a dovedit că deține, la data depunerii Plângerii, numeroase mărci comunitare și internaționale, valabile inclusiv pe teritoriul României, ce protejează elementul verbal OPEL în legătură cu produse și servicii din Clasele 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 11, 12, 14, 16, 17, 18, 20, 21, 22, 24, 25, 27, 28, 34 și 37 conform Clasificării de la Nisa precum mărcile comunitare 002323954/2001, 00990077/2000 sau mărcile internaționale 264997/1963, 566820/ 1990 si pentru Romania.

În concluzie, Completul administrativ decide că Reclamantul a dovedit că deţine drepturi asupra mărcilor verbale sau figurative în care OPEL este elementul verbal dominant.

(ii) Identitate sau similaritate de natură producă confuzie între numele de domeniu în litigiu și mărcile Reclamantului

În scopul Politicii, pentru a determina identitatea sau similaritatea de natură producă confuzie între numele de domeniu în litigiu și mărcile Reclamantului, Completul Administrativ va efectua o comparaţie între numele de domeniu în litigiu şi marca asupra căreia s-a dovedit că există drepturi.

În speță, numele de domeniu în litigiu încorporează în totalitate marca Reclamantului OPEL. Adăugarea cuvântului în engleză my” care înseamnă “al meu” nu este de natură să distingă numele de domeniu în litigiu de mărcile Reclamantului. Mai mult, chiar Pârâtul, prin mandatarul său recunoaşte prin Răspunsul său că numele de domeniu în litigiu încorporează mărcile OPEL aparținând Reclamantului.

Totodată, este acceptat, în practica Politicii de Soluționare Uniformă a Litigiilor (Uniform Dispute Resolution Policy sau UDRP) că un domeniu de nivel înalt, în acest caz „.ro” nu trebuie avut în vedere la momentul la care se analizează identitatea sau similaritatea de natură a produce confuzie între o marcă şi un nume de domeniu (A se vedea, e.g. Inter-IKEA Systems B.V. v. SC Agis International Sport S.R.L., Cazul OMPI nr. DRO2006-0001; Auchan v. Web4comm Srl Romania, Cazul OMPI nr. DRO2005-0001).

Prin urmare, Completul Administrativ consideră că Reclamantul a îndeplinit cerinţele paragrafului 4(a)(i) al Politicii.

B. Drepturi şi interese legitime

Opinia unanimă a completelor administrative UDRP cu privire la sarcina stabilirii existenței de drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu este următoarea:

“..., reclamantul trebuie să dovedească prima facie că pârâtul nu are drepturi sau interese legitime. Odată făcută această dovadă prima facie, sarcina probei este răsturnată astfel încât pârâtul trebuie să furnizeze argumentele sau dovezile necesare pentru a demonstra că are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu. În cazul în care pârâtul nu reușește să furnizeze asemenea argumente sau dovezi, se consideră în general că reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute în paragraful 4 (a) (ii) ale Politicii”. (A se vedea “WIPO Overview 2.0”, paragraful 2.1.)

La momentul prezentei proceduri, pagina de internet asociată numelui de domeniu în litigiu apare ca nefiind efectiv folosită şi conţine doar o listă a modelelor de maşini Opel, susţinându-se doar la nivel declarativ pe această pagină, că se oferă informaţii cu privire la achiziţionarea de modele Opel second hand. Nefolosirea paginii de internet este confirmată implicit şi de către Pârât prin Răspunsul formulat de acesta.

În speță, în opinia acestui Complet Administrativ Reclamantul a stabilit că Pârâtul

- nu este cunoscut după numele de domeniu în litigiu,

- nu este titular de marcă asupra numelui de domeniu în litigiu şi

- nu a fost autorizat de Reclamant să folosească şi să utilizeze numele de domeniu în litigiu

Mai mult, conform afirmaţiilor mandatarului Pârâtului, acesta din urmă prima facie a întregistrat numele de domeniu pe seama unui terţ, în speţă mandatarulsău– Bogdan Hasnes.

Titularul numelui de domeniu - Globehosting, Inc - este profesionist în materie de vânzare de nume de domenii şi găzduire de pagini de internet pe diverse servere şi prestează aceste servicii contra preţ. Astfel că înregistrarea unui nume de domeniu care reproduce o marcă cunoscută, faimoasă în vederea utilizării ei, contra preţ, de către un terţ, altul decât titularul mărcii, nu poate fi considerată o o folosire efectivă și cu bună credință pentru oferirea de bunuri și/sau servicii, în sensul paragrafului 4 c (i) din Politică.

Pârâtul, prin mandatarul, care este şi utilizatorul numelui de domeniu, afirmă că înregistrarea numelui de domeniu în litigiu este parte a unui proiect mai amplu de myAuto care presupune înregistrarea unor mărci cunoscute ale altora în domeniul autovehiculelor precedate de cuvântul în engleză “my”

Platforma care va putea fi accesata prin accesarea numelui de domeniu în litigiu, se va adresa conform Pârâtului, la finalizare “întregului public interesat de marca Opel” şi “va prelua automat anunţurile de vânzare şi ştirile referitoare la maşinile sau produsele Opel postate pe platformele de tipul WEBA” “contra cost” ( a se vedea anexa 5 la Răspunsul Pârâtului).

Mai mult, Pârâtul afirmă că, având în vedere funcţia portalului asociat numelui de domeniu în litigiu de a asigura accesul la informaţie specializată grupului fanilor, utilizatorilor sau posesorilor de maşini marca Opel, a ales în mod deliberat marca Reclamantului ca parte din numele de domeniu în litigiu.

Declaraţiile Pârâtului, sunt în opinia Completului Administrativ, relevante cu privire la intenţiile de înregistrare a numelui de domeniu în litigiu şi anume de a folosi marca OPEL a Reclamantului cu scopul de a obţine atenţia consumatorului obișnuit de internet la o pagina asociată numelui de domeniu în litigiu pe care sunt postate, între altele, anunţurilor preluate de pe site-urile WEBA, unde au fost postate iniţial contra preţ de către utilizatorul numelui de domeniu în litigiu. De altfel, Pârâtul pare să fi copiat o practică similară celor mai mari producători de autoturisme de a înregistra şi folosi ca nume de domeniu acest format de „myMarcăÎnregistrată”, tocmai cu intenţia de a fi asociat la nivelul consumatorului mediu de internet cu aceştia.

Completul Administrativ apreciază că, în realitate, având în vedere aceste circumstanțe ale cazului, Pârâtul nu avut nicio clipă intenţia unei utilizări legitime necomerciale sau corecte a numelui de domeniu în litigiu fără un câştig comercial prin deturnarea consumatorilor mărcii în cauză în sensul paragrafului 4c(iii) din Politică.

Chiar Reclamantul a fost nevoit, ca urmare a opţiunii Pârâtului de a înregistra numele de domeniu în litigiu, de a înregistra o variantă complicată a “myMarcăÎnregistrată”, platforma pe care Pârâtul încearcă să o dezvolte interferând vizibil cu cea deţinută de Pârât.

În ceea ce priveşte înregistrarea numelui de domeniu în litigiu în 2009 şi formularea plângerii de către Reclamant în 2014, Completul Administrativ consideră, ca și în alte cazuri similare (a se vedea spre exemplu Clifford Chance LLP v. James Bond (Domain Holder - c326030), Cazul OMPI nr. DRO2011-0011 și jurisprudența citată acolo) că o astfel de întârziere în solicitarea remediilor dorite nu are efectul “erodării sau diminuării argumentelor reclamantului cu privire la drepturile și interesele legitime ale pârâtului asupra numelui de domeniu în litigiu”.

Pentru toate cele arătate mai sus, Completul Administrativ consideră că Pârâtul a înregistrat numele de domeniu în litigiu pentru a profita de mărcile Reclamantului, ceea ce este incompatibil cu o folosire legitimă, necomercială a numelui de domeniu în litigiu.

În consecință, Completul Administrativ stabilește că Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime în legătură cu numele de domeniu în litigiu.

C. Înregistrat și utilizat cu rea-credinţă

Aşa cum am arătat mai sus, este evidentă intenţia Pârâtului de a fi înregistrat numele de domeniu în scopul obţinerii unui câştig pe seama asocierii cu mărcile Reclamantului. Pârâtul însuşi afirmă în Răspunsul la Plângere că, având în vedere funcţia portalului asociat numelui de domeniu în litigiu de a asigura accesul la informaţie specializată a grupului fanilor, utilizatorilor sau posesorilor de maşini marca Opel, el a ales în mod deliberat să utilizeze chiar marca OPEL a Reclamantului.

În ceea ce priveşte utilizarea actuală a numelui de domeniu în litigiu, aceasta este de natură să blocheze accesul Reclamantului la utilizarea aceluiași tip de platformă pentru care în prezent folosește un nume de domeniu compus de mai multe nivele care face dificilă identificarea de către consumatorul mediu de internet

Faţă de cele arătate, şi având în vedere intenţiile exhibate de către Pârât cu privire la numele de domeniu în litigiu, Completul Administrativ apreciază că sunt dovezi suficiente că numele de domeniu a fost înregistrat şi este utilizat cu rea credinţă în sensul paragrafului 4(a)(iii) din Politică.

7. Decizie

Pentru toate motivele enumerate, în conformitate cu paragraful 4(i) din Politică şi paragraful 15 din Reguli, Completul Administrativ decide ca numele de domeniu <myopel.ro> să fie transferat Reclamantului.

Beatrice Onica Jarka
Unic Membru
Data: 23 iunie 2014