Об интеллектуальной собственности Обучение в области ИС Обеспечение уважения интеллектуальной собственности Информационно-просветительская работа в области ИС ИС для ИС и ИС в области Информация о патентах и технологиях Информация о товарных знаках Информация о промышленных образцах Информация о географических указаниях Информация о новых сортах растений (UPOV) Законы, договоры и судебные решения в области ИС Ресурсы в области ИС Отчеты в области ИС Патентная охрана Охрана товарных знаков Охрана промышленных образцов Охрана географических указаний Охрана новых сортов растений (UPOV) Разрешение споров в области ИС Деловые решения для ведомств ИС Оплата услуг в области ИС Органы по ведению переговоров и директивные органы Сотрудничество в целях развития Поддержка инновационной деятельности Государственно-частные партнерства Инструменты и сервисы на базе ИИ Организация Работа с ВОИС Подотчетность Патенты Товарные знаки Промышленные образцы Географические указания Авторское право Коммерческая тайна Академия ВОИС Практикумы и семинары Защита прав ИС WIPO ALERT Информационно-просветительская работа Международный день ИС Журнал ВОИС Тематические исследования и истории успеха Новости ИС Премии ВОИС Бизнеса Университетов Коренных народов Судебных органов Генетические ресурсы, традиционные знания и традиционные выражения культуры Экономика Гендерное равенство Глобальное здравоохранение Изменение климата Политика в области конкуренции Цели в области устойчивого развития Передовых технологий Мобильных приложений Спорта Туризма PATENTSCOPE Патентная аналитика Международная патентная классификация ARDI – исследования в интересах инноваций ASPI – специализированная патентная информация Глобальная база данных по брендам Madrid Monitor База данных Article 6ter Express Ниццкая классификация Венская классификация Глобальная база данных по образцам Бюллетень международных образцов База данных Hague Express Локарнская классификация База данных Lisbon Express Глобальная база данных по ГУ База данных о сортах растений PLUTO База данных GENIE Договоры, административные функции которых выполняет ВОИС WIPO Lex – законы, договоры и судебные решения в области ИС Стандарты ВОИС Статистика в области ИС WIPO Pearl (терминология) Публикации ВОИС Страновые справки по ИС Центр знаний ВОИС Серия публикаций ВОИС «Тенденции в области технологий» Глобальный инновационный индекс Доклад о положении в области интеллектуальной собственности в мире PCT – международная патентная система Портал ePCT Будапештская система – международная система депонирования микроорганизмов Мадридская система – международная система товарных знаков Портал eMadrid Cтатья 6ter (гербы, флаги, эмблемы) Гаагская система – система международной регистрации образцов Портал eHague Лиссабонская система – международная система географических указаний Портал eLisbon UPOV PRISMA UPOV e-PVP Administration UPOV e-PVP DUS Exchange Посредничество Арбитраж Вынесение экспертных заключений Споры по доменным именам Система централизованного доступа к результатам поиска и экспертизы (CASE) Служба цифрового доступа (DAS) WIPO Pay Текущий счет в ВОИС Ассамблеи ВОИС Постоянные комитеты График заседаний WIPO Webcast Официальные документы ВОИС Повестка дня в области развития Техническая помощь Учебные заведения в области ИС Поддержка в связи с COVID-19 Национальные стратегии в области ИС Помощь в вопросах политики и законодательной деятельности Центр сотрудничества Центры поддержки технологий и инноваций (ЦПТИ) Передача технологий Программа содействия изобретателям (IAP) WIPO GREEN PAT-INFORMED ВОИС Консорциум доступных книг Консорциум «ВОИС для авторов» WIPO Translate для перевода Система для распознавания речи Помощник по классификации Государства-члены Наблюдатели Генеральный директор Деятельность в разбивке по подразделениям Внешние бюро Вакансии Закупки Результаты и бюджет Финансовая отчетность Надзор
Arabic English Spanish French Russian Chinese
Законы Договоры Решения Просмотреть по юрисдикции

Республика Молдова

MD100

Назад

Hotărîre nr. 257 din 02.04.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei de contestaţii a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Resolution of Government of the Republic of Moldova № 257 of April, 2, 2009, on Approval of the Regulation for Board of Appeals of the State Agency for Intellectual Property (as amended through Resolution of Government of the Republic of Moldova № 709 of August, 6, 2010, on Amendments to

Republica Moldova

GUVERNUL HOTĂRÎRE Nr. 257

din 02.04.2009

cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei de contestaţii a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

În scopul realizării prevederilor alin.(2) al art. 47 din Legea nr.38-XVI din 29 februarie
2008 privind protecţia mărcilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101, art. 362), alin.(2) al art. 94 din Legea nr.39-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia soiurilor de plante (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 99-101, art. 364) şi alin.(2) al art. 29 din Legea nr.66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 134-137, art. 527), Guvernul HOTĂRĂŞTE: Se aprobă Regulamentul Comisiei de contestaţii a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (se anexează).
Prim-ministru Zinaida GRECEANÎI Nr. 257. Chişinău, 2 aprilie 2009.

REGULAMENTUL

Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 257 din 2 aprilie 2009

Comisiei de contestaţii a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

I. Dispoziţii generale

1. Prezentul Regulament stabileşte statutul juridic, competenţa, drepturile şi obligaţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei de contestaţii a Agenţiei de Stat pentru Pro- prietatea Intelectuală (în continuare - Comisia de contestaţii), care este organul cu drept de soluţionare pe cale extrajudiciară a litigiilor din domeniul proprietăţii intelectuale.
2. În activitatea sa, Comisia de contestaţii se călăuzeşte de actele normative în vigoare şi tratatele internaţionale din domeniul proprietăţii intelectuale, la care Republica Moldova este parte, precum şi de prezentul Regulament.

II. Competenţa Comisiei de contestaţii

3. De competenţa Comisiei de contestaţii sînt:
a) soluţionarea contestaţiilor depuse împotriva deciziilor de înregistrare sau de respingere a înregistrării obiectelor de proprietate intelectuală, hotărîrilor emise în cadrul procedurii de examinare a cererilor şi de acordare a titlurilor de protecţie pentru obiectele de proprietate in- telectuală, precum şi a celor emise în perioada de valabilitate a titlurilor de protecţie;
b) examinarea altor litigii atribuite după competenţă Comisiei de contestaţii, conform Legii nr.161-XVI din 12 iulie 2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, Legii nr.
38-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia mărcilor, Legii nr. 39-XVI din 29 februarie
2008 privind protecţia soiurilor de plante, Legii nr. 50-XVI din 7 martie 2008 privind protecţia invenţiilor, Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia idicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate şi altor acte legislative în vigoare.
4. Contestaţiile depuse de persoanele interesate împotriva înregistării sau respingerii înregistrării obiectelor de proprietate intelectuală sînt examinate în Comisia de contestaţii după emiterea deciziilor/hotărîrilor, ca rezultat al definitivării procedurii de înregistrare.

III. Drepturile şi obligaţiile Comisiei de contestaţii

5. Comisia de contestaţii este în drept:
a) să solicite părţilor informaţii, documente şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii sale;
b) să reexamineze cauzele, în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute anterior, precum şi în cazul în care s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de una din părţi la procedură sau care nu au putut fi prezentate Comisiei de contestaţii într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa părţii la procedură;
c) să antreneze, în modul stabilit, şi alte persoane, decît cele implicate în litigiu, specialişti din domeniu, la soluţionarea obiectivă a cauzelor;
d) să beneficieze de alte drepturi, în condiţiile prezentului Regulament.
6. În activitatea sa, Comisia de contestaţii este obligată:
a) să respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor aflate în litigiu;
b) să emită concluzii şi să adopte hotărîri întemeiate şi argumentate;
c) să asigure păstrarea secretului comercial şi altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată ce i-au fost prezentate, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare;

[Pct.6 lit.c) în redacţia HG709 din 06.08.10, MO145-147/13.08.10 art.792]

IV. Componenţa şi organizarea activităţii

Comisiei de contestaţii

7. Comisia de contestaţii este formată din preşedinte, vicepreşedinte, membri şi secretar - specialişti în domeniul proprietăţii intelectuale din cadrul Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare - AGEPI). Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei de
contestaţie, precum şi lista persoanelor care pot participa în calitate de membru în Comisia de contestaţii se aprobă prin ordinul directorului general al AGEPI.
8. În procesul examinării contestaţiilor, membrii Comisiei de contestaţii sînt independenţi şi acţionează în conformitate cu legislaţia şi cu alte acte normative în vigoare.
9. În componenţa Comisiei de contestaţii nu pot fi incluse persoane între care există raporturi de rudenie de pînă la gradul III inclusiv.
10. Preşedintele Comisiei de contestaţii organizează şi este responsabil de activitatea Comisiei de contestaţii, prezidează şedinţele Comisiei de contestaţii, asigură executarea hotă- rîrilor acesteia, exercită alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament.
În absenţa temporară a preşedintelui Comisiei de contestaţii, funcţiile acestuia sînt exercitate de către vicepreşedintele Comisiei de contestaţii.
11. Membrii Comisiei de contestaţii:
a) iau cunoştinţă de materialele din dosarele prezentate spre examinare pînă la şedinţa Co- misiei de contestaţii;
b) solicită, prin intermediul secretarului Comisiei de contestaţii, prezentarea documentelor sau informaţiilor necesare din subdiviziunile AGEPI;
c) declară temeiurile de recuzare/autorecuzare care le sînt cunoscute;
d) adresează întrebări părţilor aflate în litigiu şi invitaţilor, cerîndu-le explicaţii în cadrul şedinţelor;
e) participă prin vot deschis la adoptarea hotărîrilor Comisiei de contestaţii, fără abţineri de la vot;
f) pot prezenta opinii separate, în cazul în care nu sînt de acord cu votul majorităţii;
g) exercită alte drepturi şi obligaţii, în condiţiile prezentului Regulament.
12. Secretarul Comisiei de contestaţii:
a) îndeplineşte actele procedurale necesare pregătirii dosarelor pentru şedinţele Comisiei de contestaţii, citează părţile, înştiinţîndu-le despre locul, data şi ora şedinţei, verifică prezenţa
lor în şedinţă, clarifică motivele neprezentării părţilor citate la şedinţă;
b) notifică părţile, în cazul în care cauza nu este admisă spre examinare în Comisia de contestaţii;
c) organizează, asigură şi urmăreşte publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială (în continuare – BOPI) şi pe pagina Internet a AGEPI a informaţiei privind cauzele examinate la şedinţele Comisiei de contestaţii;
d) perfectează procesele-verbale ale şedinţelor;
e) elaborează proiectele de încheieri şi hotărîri ale Comisiei de contestaţii;
f) introduce informaţiile corespunzătoare în Registrul cererilor de examinare a contestaţiilor;
g) participă, fără drept de vot, la şedinţele Comisiei de contestaţii.

V. Cererea de examinare a cauzei în cadrul

Comisiei de contestaţii

13. Cererea de examinare a cauzelor prevăzute la pct. 3 din prezentul Regulament (în continuare - cerere) se depune la Comisia de contestaţii personal sau prin intermediul unui reprezentant/mandatar autorizat.
14. Persoanele fizice sau juridice străine, cu domiciliul sau sediul permanent în străinătate, depun cererea şi acţionează în faţa Comisiei de contestaţii numai prin intermediul unui mandatar autorizat.
15. Cererea trebuie să se refere la un singur obiect de proprietate intelectuală.
16. Cererea se depune pe un formular-tip, întocmit şi aprobat de AGEPI, şi trebuie să conţină, după caz, următoarele elemente:
a) datele ce permit identificarea persoanei care a depus cererea;
b) datele ce permit identificarea reprezentantului/mandatarului autorizat, în cazul depunerii cererii prin acest representant/mandatar autorizat;
c) solicitarea de examinare a contestaţiei;
d) datele privind obiectul contestaţiei (numărul şi data depozitului, numărul titlului de protecţie etc.);
e) datele privind materialele anexate la contestaţie, cu indicarea numărului de file;
f) semnătura persoanei care a depus cererea şi data depunerii cererii.
17. La cerere se anexează:
a) contestaţia propriu-zisă;
b) procura, în cazul în care cererea de examinare a contestaţiei se depune prin reprezentant/mandatar autorizat;
c) dovada de plată a taxei stabilite;
d) alte documente, după caz.
18. Contestaţia propriu-zisă se depune în limba de stat şi trebuie să conţină:
a) datele privind obiectul contestaţiei;
b) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
c) probele invocate în susţinerea contestaţiei (expunerea clară şi succesivă a argumentelor);
d) revendicările contestatarului, cu referire la prevederile articolelor şi regulilor concrete din actele normative;
e) indicarea anexelor (numărul de file şi numărul de exemplare);
f) semnătura contestatarului sau a reprezentantului/mandatarului autorizat.
19. Celelalte documente se depun în limba de stat sau într-o altă limbă. Dacă documentele sînt prezentate într-o altă limbă, la cerere, în termen de 2 luni de la data notificării contestatarului, se anexează traducerea acestora în limba de stat. În caz contrar, la examinarea contestaţiei, Comisia de contestaţii nu va lua în considerare aceste documente. Persoanele fizice care au depus documentele anexate la cerere în limba rusă nu sînt obligate să prezinte traducerea acestora în limba de stat. Totuşi, în interesele contestatarului, la solicitarea Comisiei de contestaţii, în caz de necesitate procedurală, contestatarul va prezenta traducerea documentelor necesare în limba de stat.
20. Cererea şi materialele anexate la cerere se depun într-un număr egal de copii cu numărul părţilor aflate în litigiu, inclusiv un exemplar pentru Comisia de contestaţii.
21. Cererea se consideră depusă în Comisia de contestaţii numai dacă îndeplineşte toate cerinţele prevăzute la pct. 15-20 din prezentul Regulament.
22. Dacă se constată că cererea nu îndeplineşte toate cerinţele prevăzute la pct. 15-20, secretarul Comisiei de contestaţii notifică acest fapt contestatarului, care, în termen de 2 luni de la data primirii notificării, trebuie să remedieze iregularităţile constatate şi să prezinte actele justificative ale cererii. În caz contrar, cererea nu se admite spre examinare în Comisia de contestaţii.
23. În cazul contestării hotărîrilor adoptate referitor la cererile de eliberare a brevetelor/certificatelor de înregistrare a modelelor de utilitate pe răspunderea solicitantului, cererea se admite spre examinare în Comisia de contestaţii numai după depunerea de către terţi a cererii de examinare de fond, cu achitarea taxei stabilite pentru această examinare. În acest caz, şedinţa Comisiei de contestaţii va fi convocată după prezentarea raportului de examinare de fond.
Dacă, în termen de două luni de la data depunerii contestaţiei, nu este depusă cererea de
examinare de fond sau nu este achitată taxa stabilită, contestaţia nu se admite spre examinare în Comisia de contestaţii.
24. Cererea se depune în termenul stabilit de legile în vigoare din domeniul proprietăţii intelectuale.
25. Dacă termenul pentru depunerea contestaţiei a fost omis, cererea nu mai poate fi depusă în Comisia de contestaţii.

VI. Înregistrarea cererii şi notificarea părţilor

26. Cererea se înregistrează de către secretarul Comisiei de contestaţii în Registrul cererilor de examinare a contestaţiilor.
27. În cazul în care cererea şi materialele anexate la cerere îndeplinesc cerinţele prezentului Regulament, în termen de zece zile de la data depunerii cererii, părţilor li se expediază o notificare privind acceptarea acesteia.
28. Notificarea privind acceptarea cererii, împreună cu copiile anexelor acesteia, se expediază concomitent şi solicitantului/titularului obiectului de proprietate intelectuală contestat care, în termen de pînă la două luni de la data primirii notificării, va prezenta un răspuns argumentat privind motivele invocate în cerere.
Dacă solicitantul sau titularul nu prezintă nici un răspuns, Comisia de contestaţii decide asupra cererii, bazîndu-se numai pe probele de care dispune.
29. În cazul contestării de către terţi a deciziei referitoare la o marcă internaţională, notificarea privind recepţionarea cererii se expediază Biroului Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale din domeniu.
30. Dacă se constată că în Comisia de contestaţii se află mai multe dosare referitoare la aceleaşi părţi sau mai multe contestaţii depuse de acelaşi contestatar împotriva mai multor părţi şi că aceste dosare sînt conexe, prin temeiurile de apariţie sau prin probe, acestea pot fi
conexate şi examinate în cadrul unei singure şedinţe a Comisiei de contestaţii, fiind emisă o singură hotărîre. În acest caz, taxele prevăzute pentru examinarea contestaţiei se achită pentru fiecare dosar în parte.

VII. Şedinţele Comisiei de contestaţii

31. Comisa de contestaţii examinează cererile în termen de 3 luni de la data depunerii lor.
32. Termenul de examinare a contestaţiilor menţionate la pct. 3 lit. a) din prezentul Regulament se calculează din momentul recepţionării acestora în Comisia de contestaţii, după finalizarea procedurii de examinare a obiectului de proprietate intelectuală în cadrul subdiviziunii respective a AGEPI.
33. Din motive întemeiate, la cererea unei părţi sau din oficiu, şedinţa Comisiei de contestaţii poate fi amînată pe un termen care nu va depăşi termenul stabilit pentru examinarea contestaţiei, conform prevederilor prezentului Regulament. În acest caz, Comisia de contestaţii emite încheierea respectivă.
34. Amînarea se admite în cazurile:
a) imposibilităţii părţii de a se prezenta în şedinţă la data fixată din motive ce nu depind de voinţa sa;
b) cererii ambelor părţi de a amîna şedinţa Comisiei de contestaţii pentru a decide asupra încheierii unei tranzacţii de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului;
c) neprezentării unei părţi în şedinţă, dacă lipsesc probe despre înştiinţarea acesteia;
d) necesităţii părţilor de a prezenta materiale suplimentare sau de a lua cunoştinţă de materialele prezentate.
35. Din motive întemeiate, şedinţa Comisiei de contestaţii poate fi amînată repetat, pe un termen rezonabil, dar care nu va depăşi termenul de 6 luni.
36. Cererea poate fi examinată în lipsa uneia sau ambelor părţi, dacă acestea, fiind înştiinţate despre locul, data şi ora şedinţei, nu s-au prezentat la Comisia de contestaţii şi nu au comunicat motivul neprezentării sau dacă motivele sînt considerate de membrii Comisiei ca fiind neîntemeiate.
37. Cererea poate fi retrasă de către contestatar pînă la convocarea şedinţei, cu condiţia depunerii unui demers privind retragerea cererii şi achitării taxei corespunzătoare.
38. Comisia de contestaţii este în drept să înceteze procedura de examinare a cererii, dacă una dintre părţile aflate în litigiu recunoaşte documentar justeţea şi legalitatea poziţiei părţii opuse, adoptînd încheierea de încetare a procedurii privind cererea în cauză.
39. În caz de adresare repetată a aceloraşi părţi şi cu aceleaşi temeiuri după încetarea procedurii de examinare a cererii, examinarea cererii nu poate fi reluată decît în cazurile prevăzute la pct.5 lit.b).

VIII. Procedura de examinare a cererii

40. După recepţionarea, verificarea corectitudinii materialelor prezentate, conform prevederilor din prezentul Regulament, şi înregistrarea cererii, secretarul Comisiei de contestaţii pregăteşte materialele pentru şedinţa Comisiei de contestaţii, solicitînd dosarul din subdiviziunea respectivă a AGEPI sau din arhivă, completîndu-l şi prezentîndu-l preşedintelui Comisiei de contestaţii.
41. Preşedintele Comisiei de contestaţii emite o dispoziţie privind data convocării şedinţei şi componenţa nominală a Comisiei de contestaţii (cel puţin 5 membri).
42. Secretarul Comisiei de contestaţii notifică părţile sau, după caz, reprezentanţii/mandatarii acestora despre data şi ora şedinţei Comisiei de contestaţii cu cel puţin 15 zile înainte de termenul fixat al şedinţei, prin mijloacele de comunicare care asigură confirmarea de primire.
43. Preşedintele Comisiei de contestaţii deschide şedinţa şi anunţă cauza care urmează a fi examinată.
44. Secretarul Comisiei de contestaţii raportează preşedintelui Comisiei de contestaţii prezenţa persoanelor citate, motivul neprezentării celor absenţi, după care se verifică identitatea persoanelor prezente, împuternicirile reprezentanţilor/mandatarilor autorizaţi.
45. Dacă la şedinţă participă persoane care nu cunosc limba de stat, acestea sînt asigurate cu interpret, cu condiţia că au achitat preliminar taxele pentru serviciile interpretului.
46. Preşedintele Comisiei de contestaţii prezintă componenţa Comisiei de contestaţii şi informează părţile despre dreptul lor la recuzare.
47. Propunerea de recuzare trebuie să fie motivată.
48. Preşedintele sau membrul Comisiei de contestaţii nu are dreptul să participe la examinarea cauzei, dacă:
a) anterior a participat în calitate de expert sau reprezentant al uneia dintre părţile aflate în litigiu, pe aceeaşi cauză;
b) se află în raporturi de rudenie cu vreuna dintre părţi;
c) a fost sau este tutore, curator, asociat sau angajat al uneia dintre părţi;
d) există alte circumstanţe care pun la îndoială nepărtinirea lui.
În cazurile menţionate mai sus, preşedintele Comisiei de contestaţii, printr-o dispoziţie, va
substitui persoana cu un alt membru din lista persoanelor aprobată conform pct.7.
49. Cererea de recuzare se examinează de ceilalţi membri ai Comisiei de contestaţii. În cazul satisfacerii cererii de recuzare, data examinării se amînă şi se numeşte o altă componenţă a Comisiei de contestaţii, conform alineatului doi pct.48 al prezentului Regulament. În caz de necesitate, directorul general al AGEPI numeşte o altă persoană în calitate de preşedinte al Comisiei de contestaţii.
50. Examinarea cauzei începe, de regulă, cu expunerea esenţei dosarului, prezentată de către preşedinte sau de către un membru al Comisiei de contestaţii, după care urmează:
a) relatarea contestatarului sau a reprezentantului/mandatarului autorizat al acestuia;
b) relatarea solicitantului/titularului titlului de protecţie contestat sau a reprezentantului/mandatarului autorizat al acestuia;
c) răspunsurile părţilor la întrebările membrilor Comisiei de contestaţii;
d) concluziile specialiştilor şi opiniile participanţilor la şedinţă, după caz.
51. Argumentele prezentate de părţi se consemnează de secretarul Comisiei de contestaţii într-un proces-verbal, care este semnat de preşedintele şi secretarul Comisiei de contestaţii şi de părţi, în cazul în care acestea înaintează vreun demers în timpul şedinţei.
52. În procesul-verbal al şedinţei se indică:
a) locul şi data şedinţei Comisiei de contestaţii;
b) componenţa Comisiei de contestaţii şi numele secretarului;
c) cererea examinată;
d) prezenţa părţilor sau reprezentanţilor/mandatarilor autorizaţi;
e) descrierea succintă a desfăşurării şedinţei;
f) cererile şi demersurile părţilor.
Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal, să prezinte observaţii asupra acestuia şi să primească copia lui.
53. După examinarea cererii preşedintele Comisiei de contestaţii informează părţile despre locul, data şi ora pronunţării dispozitivului hotărîrii, însă nu mai tîrziu de 7 zile de la data examinării cererii. Dispozitivul hotărîrii este semnat de toţi membrii Comisiei de contestaţii care au participat la şedinţă şi este o parte componentă a hotărîrii Comisiei de contestaţii.
54. Pronunţarea hotărîrii se efectuează în sala de şedinţe, fiind dată citirii de către preşe- dintele, secretarul sau unul dintre membrii Comisiei de contestaţii.

IX. Hotărîrile Comisiei de contestaţii

55. În urma examinării cererii, Comisia de contestaţii adoptă una din următoarele hotărîri:
a) de menţinere în vigoare a hotărîrii sau a deciziei contestate;
b) de anulare totală sau parţială a hotărîrii sau a deciziei contestate;
c) de remitere a dosarului spre reexaminare subdiviziunii respective a AGEPI, a cărei hotărîre sau decizie a fost contestată;
d) orice altă hotărîre, conform competenţei.
56. Hotărîrea Comisiei de contestaţii constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv:
a) în partea introductivă se indică locul şi data adoptării, numele membrilor Comisiei de contestaţii, secretarului, reprezentanţilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi la şedinţă, obiectul contestaţiei;
b) în partea descriptivă se expun succint revendicările contestatarului, obiecţiile şi explicaţiile părţii oponente, celorlalţi participanţi la şedinţă;
c) în motivare se indică circumstanţele cauzei, constatate de Comisia de contestaţii,
argumentele conform cărora Comisia de contestaţii a acceptat sau a respins cererile părţilor aflate în litigiu, referinţele la legislaţia în domeniu în baza căreia a fost adoptată hotărîrea (articolul concret al legii sau al altui act normativ);
d) dispozitivul cuprinde concluzia Comisiei de contestaţii privind admiterea sau
respingerea integrală sau parţială a cererii, menţinerea în vigoare, anularea totală sau parţială a hotărîrii sau deciziei contestate, remiterea dosarului spre examinare, termenul de atac al hotărîrii.
57. Hotărîrea Comisiei de contestaţii se adoptă cu majoritatea de voturi din numărul total ai membrilor Comisiei de contestaţii, se perfectează în scris, se semnează de către preşedinte şi secretarul Comisiei de contestaţii.
58. În cazul în care membrul Comisiei de contestaţii nu este de acord cu hotărîrea majorităţii, acesta semnează dispozitivul hotărîrii, dar este în drept să expună în scris opinia separată, care se anexează la dosar.
59. Erorile tehnice sau gramaticale depistate, care nu afectează esenţa hotărîrii Comisiei de contestaţii, vor fi rectificate de către secretar prin publicarea unei erate în BOPI şi notificarea corespunzătoare a părţilor.

X. Intrarea în vigoare a hotărîrilor Comisiei de contestaţii

60. Hotărîrea Comisiei de contestaţii intră în vigoare la data adoptării.
61. Hotărîrea (în original), cîte un exemplar, se expediază părţilor în termen de pînă la o lună de la pronunţarea acesteia, iar un exemplar (în original) se anexează la dosarul obiectului în cauză.
62. Hotărîrea Comisiei de contestaţii poate fi atacată de către părţi în instanţele judecătoreşti în modul şi în termenele stabilite de actele legislative din domeniul proprietăţii intelectuale, precum şi de legislaţia de procedură civilă.
63. În cazul în care hotărîrea Comisiei de contestaţii este atacată în instanţele judecătoreşti, dosarul obiectului în cauză se păstrează în subdiviziunea responsabilă de reprezentarea AGEPI în instanţele judecătoreşti, pînă la adoptarea de către acestea a hotărîrii definitive.
64. După adoptarea de către instanţele judecătoreşti a hotărîrii definitive asupra cazului, dosarul completat se transmite spre executare în subdiviziunea respectivă a AGEPI sau în arhivă.

XI. Dispoziţii finale

65. Pentru situaţiile reglementate de prevederile prezentului Regulament vor fi aplicate normele Codului de procedură civilă al Republicii Moldova şi ale altor acte normative.
66. Cererile depuse pînă la punerea în aplicare a prezentului Regulament se examinează în continuare şi cad sub incidenţa prevederilor normative ale acestuia.