About Intellectual Property IP Training IP Outreach IP for… IP and... IP in... Patent & Technology Information Trademark Information Industrial Design Information Geographical Indication Information Plant Variety Information (UPOV) IP Laws, Treaties & Judgements IP Resources IP Reports Patent Protection Trademark Protection Industrial Design Protection Geographical Indication Protection Plant Variety Protection (UPOV) IP Dispute Resolution IP Office Business Solutions Paying for IP Services Negotiation & Decision-Making Development Cooperation Innovation Support Public-Private Partnerships The Organization Working with WIPO Accountability Patents Trademarks Industrial Designs Geographical Indications Copyright Trade Secrets WIPO Academy Workshops & Seminars World IP Day WIPO Magazine Raising Awareness Case Studies & Success Stories IP News WIPO Awards Business Universities Indigenous Peoples Judiciaries Genetic Resources, Traditional Knowledge and Traditional Cultural Expressions Economics Gender Equality Global Health Climate Change Competition Policy Sustainable Development Goals Enforcement Frontier Technologies Mobile Applications Sports Tourism PATENTSCOPE Patent Analytics International Patent Classification ARDI – Research for Innovation ASPI – Specialized Patent Information Global Brand Database Madrid Monitor Article 6ter Express Database Nice Classification Vienna Classification Global Design Database International Designs Bulletin Hague Express Database Locarno Classification Lisbon Express Database Global Brand Database for GIs PLUTO Plant Variety Database GENIE Database WIPO-Administered Treaties WIPO Lex - IP Laws, Treaties & Judgments WIPO Standards IP Statistics WIPO Pearl (Terminology) WIPO Publications Country IP Profiles WIPO Knowledge Center WIPO Technology Trends Global Innovation Index World Intellectual Property Report PCT – The International Patent System ePCT Budapest – The International Microorganism Deposit System Madrid – The International Trademark System eMadrid Article 6ter (armorial bearings, flags, state emblems) Hague – The International Design System eHague Lisbon – The International System of Appellations of Origin and Geographical Indications eLisbon UPOV PRISMA Mediation Arbitration Expert Determination Domain Name Disputes Centralized Access to Search and Examination (CASE) Digital Access Service (DAS) WIPO Pay Current Account at WIPO WIPO Assemblies Standing Committees Calendar of Meetings WIPO Official Documents Development Agenda Technical Assistance IP Training Institutions COVID-19 Support National IP Strategies Policy & Legislative Advice Cooperation Hub Technology and Innovation Support Centers (TISC) Technology Transfer Inventor Assistance Program WIPO GREEN WIPO's Pat-INFORMED Accessible Books Consortium WIPO for Creators WIPO ALERT Member States Observers Director General Activities by Unit External Offices Job Vacancies Procurement Results & Budget Financial Reporting Oversight

WIPO Arbitration and Mediation Center

Decizia Juriului Administrativ

Orange Brand Services Limited v. Victor Petru Ciupitu

Numărul de caz DRO2015-0011

1. Părţile

Reclamanta este Orange Brand Services Limited din Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, reprezentat de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, România.

Pârâta este Victor Petru Ciupitu din Constanţa, România.

2. Nume de domeniu şi Pârâta

Numele de domenii in litigiu sînt <orange-money.ro> and <orangemoney.ro> înregistrate cu ROTLD.

3. Procedura

Plângerea a fost depusă la Centrul de Arbitraj şi Mediere al OMPI (Centrul) la data de 23 septembrie 2015. La data de 24 septembrie 2015, Centrul a trimis prin e-mail către ROTLD o cerere prin care acestuia îi este solicitată o verificare cu privire la numele de domenii în litigiu. La data 25 septembrie 2015, ROTLD a transmis Centrului prin e-mail răspunsul la cererea de verificare confirmând faptul că Pârâta este înregistratā ca titulară a numelor de domenii şi furnizând datele de contact ale acesteia.

Centrul a verificat ca Plângerea îndeplineşte cerinţele de formă ale: (i) Politicii Uniforme de Rezolvare a Disputelor privind Numele de Domeniu ("Politica"); (ii) Regulilor de Rezolare Uniformă a Disputelor privind Numele de Domenii (“Regulile”); şi (iii) ale Regulilor Suplimentare OMPI pentru Rezolvare Uniformă Disputelor privind Numele de Domenii ("Regulile Suplimentare").

În conformitate cu Regulile, paragrafele 2 şi 4, Centrul a comunicat în mod formal Pârâtei plângerea şi procedurile au fost începute la data de 12 octombrie 2015. Conform Regulilor, paragraful 5, data limită pentru depunerea Răspunsului a fost 1 noiembrie 2015. Raspunsul a fost depus de către Pârâtā la data de 1 noiembrie 2015.

Centrul a numit pe Gabriela Kennedy ca unic Membru al Completului Administrativ în acest caz la data de 18 noiembrie 2015. Completul Administrativ a fost legal constituit. Completul Administrativ a depus Declaraţia de acceptare şi Declaraţia de Imparţialitate şi Independentą, după cum este cerut de către Centru pentru a asigura respectarea Regulilor, paragraful 7.

4. Situaţia de fapt

Reclamanta face parte din grupul de companii ORANGE ("Grupul ORANGE"). Grupul ORANGE este un furnizor de servicii de telecomunicații, internet, televiziune şi telefonie mobilā. Reclamanta este proprietara mărcii comunitara verbale ORANGE MONEY nr. 006521363, înregistrată la data de 29 septembrie 2008. Reclamanta deține, de asemenea, numeroase înregistrări de marcă pentru marca ORANGE și alte semne similare, în România și Uniunea Europeană. Reclamanta deţine de asemenea un număr de nume de domenii care încorporează marca ORANGE, inclusiv <orange.ro>, <orange.com>, and <orange-money.com>.

Pârâta a înregistrat numele de domenii disputate pe 13 martie 2015.

5. Susţinerile Părţilor

A. Reclamanta

Susținerile Reclamantulei pot fi rezumate după cum urmează:

(a) Numele de domenii in litigiu sunt identice sau similare până la confuzie cu marca ORANGE MONEY înregistrată de Reclamantă.

(b) Pârâta nu are drepturi sau interese legitime, în numele de domenii disputate. Nu a utilizat și nu utilizează aceste numele de domenii în legătură cu acte de comercializare de bunuri și servicii desfășurate cu bună credinţă și nu utilizează numele de domenii în afara circuitului comercial și nici nu desfășoară acte de utilizare ce sunt permise fără consimţămăntul titularului unui drept exclusiv asupra semnului în conflict.

(c) Reclamanta nu a autorizat utilizarea de catre Pârâta a mărcii ORANGE sau ORANGE MONEY.

(d) Pârâta nu este și nu a fost niciodată cunoscută prin numele de domenii în litigiu. Mai mult, din informaţiile detinute de Reclamantă, Pârâta nu a înregistrat mărcile ORANGE și ORANGE MONEY in nici o jurisdicţie și nici nu este cunoscutā sub aceasta denumire in vreun stat sau alt teritoriu din lume.

(e) Grupului Orange, este lider multinaţională de piaţă în domeniul serviciilor de telecomunicații, prezent în 220 de ţâri și teritorii și având un portofoliu total de peste 232 milioane de clienţi. Începând cu anuI1997, Grupului Orange a fost activ și în România, și este unul dintre liderii de piaţă în ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă și alte bunuri sau servicii conexe oferite consumatorilor. Serviciul "Orange Money" a fost lansat în 2008, în scopul de a permite utilizatorilor să transfere bani prin intermediul unui portofel virtual personal conectat la un telefon mobil, ceea ce a permis clienților să beneficieze de o gamă largă de servicii, incluzând transfer de bani, plata facturilor interne și internaționale, etc. În 2014, serviciul "Orange Money" a sărbătorit atingerea a 10 milioane de clienţi.

(f) La începutul anului 2015, Grupului Orange a anunțat intenția de a lansa serviciile sale "Orange Money" în România. Grupului Orange a înființat o filială locală (Orange Money Srl), o companie românească cu răspundere limitată dedicată acestui serviciu. Această societate a fost înregistrată la Registrul Comerţului la 27 noiembrie 2014.

(g) Pârâta, prin urmare, trebuie să fi știut de marca ORANGE MONEY a Reclamantei la data de înregistrare a numelor de domenii in litigiu.

(h) Pârâta a contactat Reclamanta pe 21 mai, 2015, oferindu-i de vînzare numele de domenii in litigiu, și afirmând că Pârâta a fost deja abordat de concurenți ai Reclamantei care îi oferiserā să achiziționeze aceste nume de domeniu. Prin urmare, Pârâta a înregistrat numele de domenii în rea-credință, în scopul de a le vinde Reclamantei sau concurenților săi pentru profit.

B. Pârâta

Susţinerile Pârâtei pot fi rezumate după cum urmează:

(a) Pârâta a achiziţionat numele de domenii în litigiu la data de 13 martie 2015, în conformitate cu regulile de procedură de înregistrare a numelor de domenii ale ICI-ROTLD, în vedera desfăşurării unor activităţi cu caracter atât comercial, cât și necomercial.

(b) Înaintea achiziţionarii numelor de domeniu în litigiu, Pârâta a efectuat o căutare de marcă pentru a vedea dacă marcă ORANGE MONEY a fost înregistratā în România. Pârâta a constatat că ORANGE MONEY nu este înregistratā în România, și prin urmare nu poate exista nici o încălcare a drepturilor oricărui reclamant. Pârâta a înregistrat și achiziționate în mod legal numele de domenii in litigiu în conformitate cu politicile relevante. Aşadar, primul element nu poate fi satisfăcut deoarece Reclamanta nu are drepturi asupra marcii ORANGE MONEY în România.

(c) Pârâta poate dovedi existența unor drepturi sau interese legitime în numele de domenii in litigiu, prin faptul ca este implicatā într-o afacere de comercializare și distribuţie de sucuri de portocale.

(d) Pârâta nu a înregistrat sau folosit numele de domenii în rea-credință, deoarece acestea nu au fost încă utilizate în mod activ.

(e) "Orange" este mult mai cunoscut ca o culoare sau ca nume de fruct. Nu se poate susţine că orice siglă, simbol, denumire, marcă și aşa mai departe ce conţine cuvântul "orange" sînt proprietāţi private. La acest moment exista mai multe numel de domenii ce conţin denumirea "orange money" și care nu sunt deţinute și nici nu au o legătură cu Reclamanta. Reclamanta nu poate considera că orice nume de domeniu care conţine cuvântul "orange" induce în eroare utilizatorii de Internet.

(f) Cerinţele Reclamantei sunt false și nefondate, Pârâta a achiziționat și înregistrat în mod corespunzător și legal numele de domenii în litigiu, cu scopul legitim de a dezvolta o afacere personală, cu un obiect de activitate cu totul diferit de cel al Reclamanteii.

(g) După ce Pârâta a luat cunoștință din presă că Reclamanta intenționează să lanseze serviciile sale în România, Pârâta a contactat serviciile unui avocat pentru a discuta eventualele consecinţe ale deţinerii a unor nume de domenii ce au aceeaşi denumire cu acest serviciu ce urmeaza a fi lansat de către Reclamantā. Deși domeniul Pârâtei de activitate și al Reclamantei sînt diferite, există un risc de confuzie cu ORANGE MONEY, marca Reclamantei. Pârâta şi-a dat seama că, ar putea exista unele conflicte de natură, atât comerciā cât și legalā. Pârâta a contactat Reclamanta și i-a confirmat dorința de a-i ceda drepturile în privinţa numelor de domeniu în litigiu.

6. Discuţii şi Constatări

În conformitate cu prevederile paragrafului 4(a) al Politicii, Reclamanta trebuie să demostreze urmatoarele trei elemente:

(i) Numele de domenii în litigiu sunt identice sau similare astfel încât să producă confuzie cu o marcă cu privire la care Reclamanta are drepturi;

(ii) Pârâta nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele numele de domenii în litigiu; și

(iii) Numele de domenii în litigiu au fost înregistrate și sint folosite cu rea-credință.

A. Identic sau suficient de similar astfel încât să producă confuzie

Completul Administrativ acceptă că Reclamanta are drepturi în marca ORANGE MONEY, pe baza mărcii comunitare numărul 006521363.

Numele de domenii în litigiu încorporează marca Reclamantei în întregime. Numele de domenii in litigiu prezinta o singura diferenţă faţă de marca înregistrată de Reclamantā, anume adăugarea codului de ţară ".ro", Completul Administrativ consideră că aceastā nu asigură disinctivitatea numelor de domenii prin raport cu marca Reclamantei (Rohde & Schwarz GmbH & Co. KG v. Pertshire Marketing, Ltd, WIPO Case No. D2006-0762).

Prin urmare, Completul Administrativ consideră că numele de domenii în litigiu sînt identice cu marca ORANGE MONEY a Reclamantei putând să produca confuzie.

Completul Administrativ consideră că Reclamanta a îndeplinit condiţiile prevăzute în paragraful 4(a)(i) al Politicii.

B. Drepturi şi interese legitime

Sectiunea 2.1 al WIPO Overview of WIPO Panel Views on Selected UDRP Questions, Second Edition ("WIPO Overview") prevede că odată ce o Reclamantă dovedeşte prima facie ca pârâta nu are drepturi sau interese legitime în numele de domenii în litigiu, pârâta trēbuie sa demonstraeze că are drepturi sau interese legitime, în numele de domenii in litigiu. Dacā pârâta nu reușește să facă acesta dovada se consideră că reclamanta a îndeplinit condiţiile prevăzute în paragraful 4(a)(ii) al Politicii.

Completul Administrativ acceptă că Reclamanta nu a autorizat Pârâta să utilizeze mărcile sale ORANGE MONEY, și că Pârâta nu a devenit cunoscuta prin numele de domenii in litigiu. În consecință, Completul Administrativ este de părere că Reclamanta a dovedit un caz prima facie și că Pârâta trebuie să demonstreze că are drepturi sau interese legitime, în numele de domenii in litigiu.

În conformitate cu paragraful 4(c) al Politicii, Pârâta poate stabili drepturi sau interese legitime în numele de domenii in litigiu prin demonstrarea oricăruia dintre următoarele elemente:

(i) înainte de orice notificare a litigiului, Pârâta a utilizat sau a făcut pregatiri pentru utilizarea numelui de domeniu in litigiu sau a unui nume corespunzător numelor de domenii în litigiu în legătură cu o ofertă de bună credință de bunuri sau servicii; sau

(ii) Pârâta a fost cunoscutā sub numele de numele de domenii in litigiu, chiar dacă aceasta nu a dobândit o marcă comercială sau drepturi de mărci de serviciu; sau

(iii) Pârâta face uz necomercial sau legitim de numele de domenii in litigiu, fără intenția de câștig comercial sau fără intenţia de a înșela consumatorii.

Completul Administrativ noteaza că, așa cum dealtfel și Pârâta a admis în Răspuns, numele de domenii in litigiu nu au fost inca activate. Prin urmare nici un site nu a fost creat folosind, numele de domenii in litigiu unde sā se ofere în prezent bunuri sau servicii. Numele de domenii în litigiu sunt deținute în mod pasiv.

Pârâta susţine că este implicatā într-o afacere pentru comercializarea și distribuirea de suc de portocale, și a furnizat un set de power point despre aceastā aşa-zisă afacere. Completul Administrativ notează că deşi paginile conţin marca BE FRESH și pretind a fi "powered by Orange Money", nu există nici o referire la numele de domenii in litigiu sau la Pârâta în acest document, și nu există nici o dovadă reală care să arate că Pârâta a făcut pregătiril pentru a utiliza numele de domenii în astfel de afaceri. Completul Administrativ nu consideră că acest document oferiă dovezi convingătoare că Pârâta a făcut pregătiri demonstrabile de utilizarea a numelor de domenii în litigiu legătură cu o ofertă de bună credință de bunuri sau servicii.

Completul Administrativ consideră că Pârâta nu a reușit să demonstreze că a folosit numele de domenii în litigiu sau că a făcut pregatiri să folosească aceste nume pentru oferte bona fide de bunuri sau servicii sau pentru o utilizare non-comercială legitimă.

În consecință, Completul Administrativ consideră că Pârâta nu are drepturi sau interese legitime în numele de domenii în litigiu și că Reclamanta a îndeplinit conditiile prevazute în paragraful 4(a)(ii) al Politicii.

C. Înregistrat și utilizat cu rea-credinţă

O dovadă de rea-credință include cunostinţa de fapt sau reală a unei mărci bine-cunoscute la momentul de înregistrare a unui nume de domeniu de către o pârâta (a se vedea WIPO Overview 2.0 para. 3.4).

Completul Administrativ consideră că este foarte probabil că Pârâta a avut cunoștință de marca ORANGE MONEY în momentul în care a înregistrat numele de domenii în litigiu:

(a) Pârâta susţine că ea a făcut o căutare de marcă în România pentru "orange money" înainte de a dobândi numele de domenii in litigiu. Prin urmare, este rezonabil să se presupună că Pârâta ar fi făcut, de asemenea, o căutare, pur și simplu pe Internet "orange money", înainte de dobândirea numelor de domenii in litigiu. Pârâta ar fii putut cu usurinţă să afle deci că Reclamanta deține drepturile de marcă în ORANGE și ORANGE MONEY, și deasemenea că deține înregistrări numeroase nume de domeniu, facind o investigate minima pe internet.

(b) Mai mult, numele de domeniu in litigiu au fost înregistrate cu rea-credinţă pe 13 martie, 2015, după ce presa Românească a anunţat faptul că Reclamanta va lansa oferta de servicii ORANGE MONEY în România (martie 2014).

Deținerea pasivă a unui nume de domeniu poate fii dovadă de inregistrare cu rea-credință și în special când este dificil a se imagina orice utilizare viitoare a numelui de domeniu care ar fi legitimă și nu ar încălca drepturile legitime ale unei mărci bine cunoscute a reclamantei și nu ar duce la o concurență neloială (a se vedea Inter-IKEA v Polanski, WIPO Case No. D2000-1614; Inter-IKEA Systems B.V. v. Hoon Huh, WIPO Case No. D2000-0438; Telstra Corporation Limited v. Nuclear Marshmallows, WIPO Case No. D2000-0003).

Alte circumstanțe care ar duce la concluzia unei înregistrări cu rea-credință includ faptul că marca reclamantei are o reputaţie solidă și a fost folosită pe o perioada lungă de timp, și lipsa de dovezi de orice utilizare efectivă de bună-credință de cātra pârâtā (a se vedea Telstra Corporation Limited v. Nuclear Marshmallows, Supra; Veuve Clicquot Ponsardin, Maison Fondée en 1772 v. The Polygenix Group Co., WIPO Case No. D2000-0163).

Completul Administrativ recunoaște că este probabil că Pârâta a avut bună cunoştinţă de mărcile ORANGE MONEY ale Reclamantei, la momentul înregistrării numelor de domenii in litigiu, deoarece Reclamanta este bine-cunoscută în întreaga lume și și-a oferit serviciile pe piaţă Românâ de mulţi ani (e.g. din 1997). De asemenea, nu poate fi doar conincidenţă că Pârâta a folosit cuvântul "orange" și cuvântul "money" în numele de domenii in litigiu, deoarece acestea sint cuvinte care în mod normal nu apar împreună. Pârâta, de asemenea, nu a făcut observații convingătoare nici nu a furnizat dovezi convingătoare pentru a demonstra o utilizare de bună credință a numelor de domenii in litigiu.

Completul Administrativ, de asemenea, găseşte suspect faptul cā la numai 2 luni după ce Pârâta a înregistrat numele de domenii în litigiu, ea a contactat Reclamanta (21 mai 2015) informînd Reclamanta că: (i) deține numele de domenii in litigiu; (ii) a aflat din mass-media că Reclamanta planifică lansarea de afaceri de telecommunicaţii în România; (iii) a primit deja oferte de la alte companii din industrie oferind Pârâtei să achiziţioneze numele de domenii in litigiu; și (iv), ar fi dispusă să vândă numelor de domenii in litigiu Reclamantei. Completul Administrativ nu este convins de afirmațiile Pârâtei cā ea a aflat de marcă ORANGE MONEY a Reclamantei numai după ce a înregistrat numele de domenii in litigiu, și că ea ar fi decis să contacteze Reclamanta pentru a îi oferi numele de domenii in litigiu pentru a evita orice potențial conflict.

Pe baza faptelor de mai sus, Completul Administrativ consideră că Pârâta a înregistrat numele de domenii in litigiu cu intenția de a le vinde Reclamantei sau competitorilor săi în schimbul unei sume în excesul sumelor cheltuite pentru înregistrarea lor.

În aceste condiții, Completul Administrativ decide că Pârâta a înregistrat și utilizează numele de domenii in litigiu cu rea-credință, și că cerintele paragrafului 4(a)(iii) al Politicii au fost îndeplinite.

7. Decizie

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu paragraful 4(i) al Politicii şi paragraful 15 al Regulilor, Completul Administrativ decide că numele de domenii, <orange-money.ro> și <orangemoney.ro>, să fie transferate Reclamantei.

Gabriela Kennedy
Unic Membru
Date: December 2, 2015